Marea despartire – C. S. Lewis

 

 

Astăzi vă recomand la rubrica ” Carte frumoasă ” un roman de ficțiune ” Marea despărțire ” scrisă de C. S. Lewis, scriitor de origine irlandeză (1898-1963).

 

Clive Stapler Lewis a fost unul dintre marii intelectuali ai secolului XX (romancier, poet, eseist, critic literar și profesor universitar la Universitățile din Oxford și Cambridge).

 

” Marea despărțire ” este o poveste alegorică despre Iad și Rai.

 

Ni se dezvăluie o călătorie care începe dintr-un oraș cenușiu și cu străzi pustii care se dovedește a fi Purgatoriul, spre un munte înverzit în apropierea Raiului.

 

Drumul dintre Iad și Rai este anevoios și naratorul are parte de experiența unor întâlniri cu tipologii diferite de duhuri care păstrează încă amprente omenești: artistul neânțeles, intelectualul sarcastic, clericul răzvrătit, imoralul agresiv.

 

La muntele înverzit se ajunge doar dacă duhurile au puterea să renunțe la iluziile vieții pământești.

 

Este un capăt de drum la care ajung doar cei care aleg calea dreaptă. Timpul nu vindecă și nici nu iartă iar calea dreaptă înseamnă destrămarea unei vrăji și cultivarea binelui în toate stările lui.

 

Nu toți cei care aleg drumuri greșite sunt sortiți pieirii.În orice alegere făcută se pierde și se câștigă ceva.

 

Pământul, Raiul și Iadul se rotesc în cerc iar oamenii, duhurile și spiritele gravitează pe orbitele propriilor alegeri așa cum spune și scriitorul:

” Cred că Pământul, odată ales în locul Raiului, se va dovedi a fi fost, dintotdeauna, doar o parte din Iad; dar dacă Raiul este ales în locul Pământului, se va dovedi ca acesta din urmă a fost de la bun început o parte din Raiul însuși”.

 

Cartea a fost editată de Editura Humanitas, în anul 2018, și v-o recomand cu căldură.

 

 

 

Lectură plăcută !

8 Martie – Ziua Internationala a Femeii

 

Astăzi, 8 Martie, sărbătorim Ziua Internațională a Femeii.

 

Ziua femeilor a fost sărbătorită pentru prima dată în data de 28 februarie 1909 în New York, în amintirea unei greve a femeilor prin care solicitau  salarii mai bune și dreptul la vot.

 

ONU a sărbătorit-o prima dată în data de 8 martie 1975.

 

Femeile au dovedit că pot avea cariere de succes în toate domeniile de activitate.

 

De-a lungul timpului ne mândrim cu româncele noastre:

 

Sarmiza Bîlcescu – prima femeie doctor în drept din lume,

Ana Aslan – savant în gerontologie care a creat primul medicament menit să întârzie procesul de îmbătrânire,

Elena Caragian Stoenescu-prima aviatoare din România,

Marina Știrbei – prima femeie pilot militar,

Smaranda Brăescu – prima femeie parașutistă din România,

Eliza Leonida Zamfirescu – prima femeie inginer din Europa,

Elena Negruzzi – prima femeie avocat din România,

Florica Bagdasar – prima femeie ministru al sănătății din România,

Maria Cuțarida-Crătunescu – prima femeie medic din România,

Maria Rosetti – prima femeie ziarist din România și multe alte doamne de succes care fac cinste țării și poporului nostru.

 

De asemenea, ne cinstim mamele noastre care cu dăruire și iubire necondiționată ne-au îndrumat și ne îndrumă pașii pe drumul cunoașterii și învățării verbului  “A FI OM”. 

 

Carusel

” Într-o lume în care poezia și-a ars etapele mari, se pare că miniaturizarea, sau cum ar spune Doinaș, stilul reductiv, revine la un fel de ideogramă-cip, amintind parcă și de hajinii din tara Soarelui Răsare.

 

Eugenia Bădilă Karp rămâne loială, în mod structural, exprimării lapidare, filigranate, ungaretian, deoarece poezia e “un strigăt povestit”, așadar cum scrie chiar ea:

 

Și eu am fost un strigăt,

Și eu m-am vrut un semn

La umbra rădăcinii…

 

Ars poetica ei este “întâlnirea cu sinele”, sau eminescian-saphica “să-nvăț a muri, vreodată”…Sau odată ca niciodata, ori odinioară ca altcândva, altundeva, vreodată…Mitul, povestea personală a fiecăruia dintre noi, Cohello…Parafrazând, aș zice metrul sub-cuantic.Metaforele schițate, guașe, crochiuri, mai degrabă arată ascunzând.Și invers.

 

Caruselul este magic, este roata vieții și este centrifuga, și este labirintul răsturnat, ca Timpul Circular și iluzoriu mergând înainte, în realitate inversându-se…

 

Eugenia Bădilă Karp nu are cum ști reversul acestui bănuț melodios pe care i-l strecor printre cuvinte, ca să-i sporească Norocul…

 

Parcă Blandiana-mi spunea, tare de demult: ” Știi, Evule, e vorba de noroc”…Eu nu cred, dar dacă așa spuneau cei de care Eugenia scrie… !

 

Căci, vorba ei:

” Viața ne alungă

Din poveste”

 

Se poate citi și de la dreapta spre stânga, de la răsadul de aripă spre semnul Phi.

 

Domnia ta, cetitorule, caută de află, rogu-te, singur astă vorbire în dodii.

 

Căci cartea e rodia și fructul acesta cu nenumărate straniu semințe, poate fi gustat numai tăiat, înjumătățit: în doi. ”

Eugen Evu

Al treilea ochi

” Fără a face parte din vreo grupare literară, fie ea avangardistă, (post)modernistă, fracturistă etc, Eugenia Bădilă Karp scrie o poezie a contrastelor. De aici şi asemănarea într-un fel cu poezia japoneză de unde aş spune că îşi trage seva. Lucrurile simple care uneori nouă nu ne spun mai nimic, poetei îi deschid orizonturi de meditaţie, de trăiri, de stări ce prin combinaţii, era să zic alchimice, poate că aşa şi este, fac ca cititorul să rezoneze la jocul cuvintelor. Un joc la care invitat fiind, te prinzi să-l joci până la ultima senzaţie la care te supune autoarea.

 

Poemul „Ultimul vals” cred că este exemplificator în a argumenta cele spuse: „Liniez viaţa pe caiet dictando/ Şi mâine voi da extemporal…/ Nu am învăţat nimic până acum/ Despre metafizica paşilor în tandem/ Voi aprinde luminile în sala iluziilor/ E ultimul vals.”

 

Poezia Eugeniei Bădilă Karp stă sub semnul jovialităţii şi al inefabilului, de aici şi farmecul pe care îl descoperim cu fiecare vers citit. Poeta este pătrunsă de nostalgia viziunilor, nimic din conceptul poematic nu pune accent pe forţa cuvântului, mizând astfel doar pe impactul imaginii. Pornind de la acest mod de a percepe lucrurile, pentru creator „cuvântul este orb”, în schimb cititorul este invitat să primească „cuminecătura din cuvânt”. Acest joc textual îţi dă senzaţia că participi alături de autor la misterul creaţiei. Este un fel de a te atrage în „capcana” propriilor tale vise.

 

Citind acest volum al Eugeniei Bădilă Karp descoperim cu mare uimire, mai ales la un poet al zilelor noastre, existenţa aproape obsedantă a cuvântului „dor”. Cuvânt care, folosit în poezie cu sensul de taină, mister, stare supremă aduce un plus de greutate întegii creaţii.

 

„Al treilea ochi” este un volum de maturitate care ne propune un autor nesupus canoanelor, un autor care are ceva de spus în acest context mai puţin prielnic al poeziei noastre de azi. ”

Sorin Durdun

 

Amintirea unui cânt

 

Îţi îmbrăţişez sufletul, apă…
Îţi îmbrăţişez sufletul, foc…
Fie ca noaptea şi ziua să încolţească
În al meu noroc;
Păsări cu aripi mari ca neliniştile mele
Au adus înserarea tăcerilor tale –
Ne iubim în amintirea unui cânt.

 

The memory of a song

 

I embrance your soul, water…
I embrance your soul, fire…
May the night and the day germinate
In my fortune;
Birds with big wings like my anxieties
Brought the night of your silence –
We love each other in the memory of a song.

Ziua Internationala a Scriitorilor

 

Astăzi, 3 martie, sărbătorim Ziua Internațională a Scriitorilor.

 

Ziua Internațională a Scriitorilor a fost adoptată în ianuarie 1986, la cel de-al 48-lea Congres internațional PEN Club.

 

PEN Club este o organizație internațională a scriitorilor (acronim: Poets, Essayists, Novelists) și a fost înființată în anul 1921 la Londra de către scriitoarea Catherine Amy Dawson-Scott.

 

Organizația a fost creată cu scopul protejării scriitorilor și a dreptului la liberă expresie, indiferent de naționalitate, etnie sau religie.

 

În anul 1923 s-a înființat PEN Clubul Român, avându-l printre inițiatori pe Liviu Rebreanu.

 

Din organizație au făcut parte Liviu Rebreanu, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Octavian Goga și mulți alți scriitori.

 

” Cultura este singurul mijloc de afirmare, și în fața omenirii de astăzi, și în fața istoriei. ”

Mircea Eliade

Geometria iubirii

 

” O poetică a labirintului, a porților ce se închid, deschizând altele, sau a unei oglinzi, pare a fi acest nou volum ” al geometriei iubirii “, al patosului…În cheie semiotică, este aici nuanțat conceptul antic de ” ghematrie ” și prin explorarea unui ” lexicon ” melodic, al melosului popular, în straie moderne, Eugenia Bădilă Karp este pe aceeași lungime de undă cu sinele și alter-ego-ul primelor cărți, așadar enunțul ei este o ars-poetica.

Cartea se paginează fluid-diafan, ” ochiul ” este fractalic, compus, se multiplică, porțile devin comunicante, “lacătele cad” – firul Ariadnei se face ” înșir’te mărgărite “, suntem în plin Basm, în care sufletul călătorește, inversând Timpul (durata proprie), încercând icaric să se smulgă  și să zboare: orizontala crucii-orizontul, accede spre verticala zenitului, în fond una a răstignirii întru înviere prin Cuvânt.”

Eugen Evu

Curtea primăverii

 

O primăvară și un început-
Culoarea înflorește
În primul zbor de floare
Și cerul se mărește
În ochiul fără ploaie,
Se-adună de prin crânguri
Artiști și cântărețe:
E mare bal diseară
La curtea primăverii.

Al optulea infinit

Al optulea infinit

Al optulea infinit

“Eugenia Bădilă Karp este un pelerin prin memoria cuvintelor, ridică așezări de cult în mijlocul lor pentru cititorii care îi urmează drumul. Poeta lasă în aceste temple o scriere sacră, un univers desprins din zilele creației, un fel de Evanghelie laică a cosmosului uman. Eugenia Bădilă Karp este ea însăși un alfabet străvechi prin care vorbește primul duh al lucrurilor, și-a înțeles menirea aspră de călăuză metafizică, este un spirit profetic și singuratic, uneori rătăcește prin pustia cunoașterii în căutarea meditației desăvârșite, alteori ajunge direct la această alchimie spirituală. Nichita Stănescu spunea că nu există clasament în poezie, în creație, drept urmare, Eugenia Bădilă Karp se regăsește în toate punctele cardinale ale cuvintelor care exprimă poezia.”
Laurian Stănchescu

 

Costumul de ieri

Nu sunt mai tristă
Decât noaptea
Care se deşiră;
E o stare suspendată
Într-un vârf de clepsidră.
Mă întreabă nisipul
Unde sunt urmele paşilor mei,
Răsucesc pe deget
Fuiorul timpului –
Încă mai cos
La costumul de ieri.

 

Fără aplauze

Şi fiecare toamnă care vine
Mă amăgeşte şi se joacă
Cu mine ;
E un păpuşar
Şi când spectacolul se termină
Eu mă retrag
Fără aplauze…

 

Atunci

Pune punct tăcerii tale –
Nu te mai juca cu virgulele,
Sunt ca nişte pumnale;
Uite, chiar şi din firul
De iarbă
Curge neliniştea;
De ce îl răneşti
Altădată stăteai aplecată
Lângă respiraţia lui
Şi îi vorbeai,
Îl alinai atunci
Când se înspăimânta
De toamnă. 

 

Oarecare

E miezul nopţii şi somnul
Nu mă lasă să dorm…
E o forfotă în gândurile mele,
Cineva mi le scormoneşte,
Se răsteşte la ele
Şi eu neputincios
Nu le pot ţine parte;
Păstrează cadenţa, strigă
Acel cineva…
Şi intru în rând
Lângă un gând oarecare.

 

https://arsdocendi.ro/t_carte.php?id_carte=643