poezie

Ziua Internationala a Poeziei

Astăzi, 21 martie, sărbătorim Ziua Internațională a Poeziei.

 

Ziua Internaționala a Poeziei a fost declarată de UNESCO în anul 1999.

 

Poezia ca și celelalte specii literare sunt Ambasadori Universali.

 

Poeții și scriitorii mențin aprinsă, de-a lungul veacurilor, flacăra culturii.

 

În mitologia greacă sunt slăvite nouă muze din care trei sunt și ale poeziei: Calliope, muza poeziei și a elocvenței, Erato, muza poeziei erotice și a elegiei, Euterpe, muza poeziei lirice și a muzicii.

 

Muzele poeziei erau ființe divine, sensibile și diafane care îl inspirau pe frumosul Apollo, zeu al muzicii și al artelor.

 

Fără muze, oamenii nu ar găsi inspirația creației și nu ar cunoaște frumusețea și puritatea artelor.

 

Poezia în limba greacă are sensul de ” facere ” sau ” creare ” și folosește un limbaj poetic aparte, abundă de figuri de stil, este picturală, muzicală și, indiferent de genul literar în care este scrisă, transferă cititorului trăiri intense.

 

Poezia este fructul celor mai alese simțiri, este mierea și nectarul cuvintelor.

 

Fără leac

 

Poezie cochetă,
Discretă, indiferentă;
Poezie de vară, de toamnă,
Arogantă, hoinară;
De iubire, regret,
Nespusă, nescrisă,
Ținută în piept…
Poezie leac
Pentru iubiri fără leac…

 

Poezia este taina sufletului și ochiului poetului și se dăruiește ofrandă cititorului.

 

Carusel

” Într-o lume în care poezia și-a ars etapele mari, se pare că miniaturizarea, sau cum ar spune Doinaș, stilul reductiv, revine la un fel de ideogramă-cip, amintind parcă și de hajinii din tara Soarelui Răsare.

 

Eugenia Bădilă Karp rămâne loială, în mod structural, exprimării lapidare, filigranate, ungaretian, deoarece poezia e “un strigăt povestit”, așadar cum scrie chiar ea:

 

Și eu am fost un strigăt,

Și eu m-am vrut un semn

La umbra rădăcinii…

 

Ars poetica ei este “întâlnirea cu sinele”, sau eminescian-saphica “să-nvăț a muri, vreodată”…Sau odată ca niciodata, ori odinioară ca altcândva, altundeva, vreodată…Mitul, povestea personală a fiecăruia dintre noi, Cohello…Parafrazând, aș zice metrul sub-cuantic.Metaforele schițate, guașe, crochiuri, mai degrabă arată ascunzând.Și invers.

 

Caruselul este magic, este roata vieții și este centrifuga, și este labirintul răsturnat, ca Timpul Circular și iluzoriu mergând înainte, în realitate inversându-se…

 

Eugenia Bădilă Karp nu are cum ști reversul acestui bănuț melodios pe care i-l strecor printre cuvinte, ca să-i sporească Norocul…

 

Parcă Blandiana-mi spunea, tare de demult: ” Știi, Evule, e vorba de noroc”…Eu nu cred, dar dacă așa spuneau cei de care Eugenia scrie… !

 

Căci, vorba ei:

” Viața ne alungă

Din poveste”

 

Se poate citi și de la dreapta spre stânga, de la răsadul de aripă spre semnul Phi.

 

Domnia ta, cetitorule, caută de află, rogu-te, singur astă vorbire în dodii.

 

Căci cartea e rodia și fructul acesta cu nenumărate straniu semințe, poate fi gustat numai tăiat, înjumătățit: în doi. ”

Eugen Evu

Al treilea ochi

” Fără a face parte din vreo grupare literară, fie ea avangardistă, (post)modernistă, fracturistă etc, Eugenia Bădilă Karp scrie o poezie a contrastelor. De aici şi asemănarea într-un fel cu poezia japoneză de unde aş spune că îşi trage seva. Lucrurile simple care uneori nouă nu ne spun mai nimic, poetei îi deschid orizonturi de meditaţie, de trăiri, de stări ce prin combinaţii, era să zic alchimice, poate că aşa şi este, fac ca cititorul să rezoneze la jocul cuvintelor. Un joc la care invitat fiind, te prinzi să-l joci până la ultima senzaţie la care te supune autoarea.

 

Poemul „Ultimul vals” cred că este exemplificator în a argumenta cele spuse: „Liniez viaţa pe caiet dictando/ Şi mâine voi da extemporal…/ Nu am învăţat nimic până acum/ Despre metafizica paşilor în tandem/ Voi aprinde luminile în sala iluziilor/ E ultimul vals.”

 

Poezia Eugeniei Bădilă Karp stă sub semnul jovialităţii şi al inefabilului, de aici şi farmecul pe care îl descoperim cu fiecare vers citit. Poeta este pătrunsă de nostalgia viziunilor, nimic din conceptul poematic nu pune accent pe forţa cuvântului, mizând astfel doar pe impactul imaginii. Pornind de la acest mod de a percepe lucrurile, pentru creator „cuvântul este orb”, în schimb cititorul este invitat să primească „cuminecătura din cuvânt”. Acest joc textual îţi dă senzaţia că participi alături de autor la misterul creaţiei. Este un fel de a te atrage în „capcana” propriilor tale vise.

 

Citind acest volum al Eugeniei Bădilă Karp descoperim cu mare uimire, mai ales la un poet al zilelor noastre, existenţa aproape obsedantă a cuvântului „dor”. Cuvânt care, folosit în poezie cu sensul de taină, mister, stare supremă aduce un plus de greutate întegii creaţii.

 

„Al treilea ochi” este un volum de maturitate care ne propune un autor nesupus canoanelor, un autor care are ceva de spus în acest context mai puţin prielnic al poeziei noastre de azi. ”

Sorin Durdun

 

Amintirea unui cânt

 

Îţi îmbrăţişez sufletul, apă…
Îţi îmbrăţişez sufletul, foc…
Fie ca noaptea şi ziua să încolţească
În al meu noroc;
Păsări cu aripi mari ca neliniştile mele
Au adus înserarea tăcerilor tale –
Ne iubim în amintirea unui cânt.

 

The memory of a song

 

I embrance your soul, water…
I embrance your soul, fire…
May the night and the day germinate
In my fortune;
Birds with big wings like my anxieties
Brought the night of your silence –
We love each other in the memory of a song.

Geometria iubirii

 

” O poetică a labirintului, a porților ce se închid, deschizând altele, sau a unei oglinzi, pare a fi acest nou volum ” al geometriei iubirii “, al patosului…În cheie semiotică, este aici nuanțat conceptul antic de ” ghematrie ” și prin explorarea unui ” lexicon ” melodic, al melosului popular, în straie moderne, Eugenia Bădilă Karp este pe aceeași lungime de undă cu sinele și alter-ego-ul primelor cărți, așadar enunțul ei este o ars-poetica.

Cartea se paginează fluid-diafan, ” ochiul ” este fractalic, compus, se multiplică, porțile devin comunicante, “lacătele cad” – firul Ariadnei se face ” înșir’te mărgărite “, suntem în plin Basm, în care sufletul călătorește, inversând Timpul (durata proprie), încercând icaric să se smulgă  și să zboare: orizontala crucii-orizontul, accede spre verticala zenitului, în fond una a răstignirii întru înviere prin Cuvânt.”

Eugen Evu

Curtea primăverii

 

O primăvară și un început-
Culoarea înflorește
În primul zbor de floare
Și cerul se mărește
În ochiul fără ploaie,
Se-adună de prin crânguri
Artiști și cântărețe:
E mare bal diseară
La curtea primăverii.

Al optulea infinit

Al optulea infinit

Al optulea infinit

“Eugenia Bădilă Karp este un pelerin prin memoria cuvintelor, ridică așezări de cult în mijlocul lor pentru cititorii care îi urmează drumul. Poeta lasă în aceste temple o scriere sacră, un univers desprins din zilele creației, un fel de Evanghelie laică a cosmosului uman. Eugenia Bădilă Karp este ea însăși un alfabet străvechi prin care vorbește primul duh al lucrurilor, și-a înțeles menirea aspră de călăuză metafizică, este un spirit profetic și singuratic, uneori rătăcește prin pustia cunoașterii în căutarea meditației desăvârșite, alteori ajunge direct la această alchimie spirituală. Nichita Stănescu spunea că nu există clasament în poezie, în creație, drept urmare, Eugenia Bădilă Karp se regăsește în toate punctele cardinale ale cuvintelor care exprimă poezia.”
Laurian Stănchescu

 

Costumul de ieri

Nu sunt mai tristă
Decât noaptea
Care se deşiră;
E o stare suspendată
Într-un vârf de clepsidră.
Mă întreabă nisipul
Unde sunt urmele paşilor mei,
Răsucesc pe deget
Fuiorul timpului –
Încă mai cos
La costumul de ieri.

 

Fără aplauze

Şi fiecare toamnă care vine
Mă amăgeşte şi se joacă
Cu mine ;
E un păpuşar
Şi când spectacolul se termină
Eu mă retrag
Fără aplauze…

 

Atunci

Pune punct tăcerii tale –
Nu te mai juca cu virgulele,
Sunt ca nişte pumnale;
Uite, chiar şi din firul
De iarbă
Curge neliniştea;
De ce îl răneşti
Altădată stăteai aplecată
Lângă respiraţia lui
Şi îi vorbeai,
Îl alinai atunci
Când se înspăimânta
De toamnă. 

 

Oarecare

E miezul nopţii şi somnul
Nu mă lasă să dorm…
E o forfotă în gândurile mele,
Cineva mi le scormoneşte,
Se răsteşte la ele
Şi eu neputincios
Nu le pot ţine parte;
Păstrează cadenţa, strigă
Acel cineva…
Şi intru în rând
Lângă un gând oarecare.