Radu G. Țeposu
“Imaginile sunt decorative, îmbibate de sentimentalism și de un romantism desuet.Când autoarea izbutește să se scuture de aceste duioșenii, versurile ei devin niște mici fabule erotice, pline de miez și de savoare. “- ( Radu G. Țeposu, “Cuvântul”, 1994 )
Ion Cocora
“O experiență care aparține însă, cu evidență, unui temperament liric autentic, unei sensibilități feminine de o delicatețe aparte, susținută de un fior emoțional aproape muzical, care palpită în cuvinte și le conferă o aură de inefabil.Eugenia Bădilă Karp a intuit că asumarea unui destin poetic presupune un travaliu continuu și o permanentă aspirație către autodepășire. ” – (Din prefața la volumul “Nu-i de ajuns “, 1999)
George Genoiu
“Este evidentă propensiunea autoarei spre reflecția condiției umane, lumea ca teatru sau circ.Poemele Eugeniei Bădilă Karp sunt “caligrafii pe suflet” , respirări dramatice expresive și tensionate prin care ne sunt comunicate deziluzii și tristeți ascunse cu tandrețe precum și derizoriul unei lumi “ în care s-au măcinat și anii “ iar “cuvântul devine pământ.” – (Din prefața la volumul “Rudă cu Viața”, 2001 )
Eugen Evu
“Eugenia Bădilă Karp trăiește verbul creației, poetizarea însă ca redescoperire a stărilor proprii sufletești, ea nu profanează “corola de minuni a lumii’, ci adaugă, blagian, taina dintre cuvinte, inefabilul abia presimțit.Remarcabil este și faptul că poeta musceleană colaborează revuistic în țară și străinătate, remarcată îndeosebi în cercurile literare germane (Premiul Novalis –Munchen, pentru lirica feminina din Est) și italiene (Academia Il Convivio- Sicilia); așadar se numără printre poetele noastre care semnalează o generație literară eliberată de complexe, promitând o evoluție de excepție.” – (Din prefața la volumul “Când mor fluturii”, 2004 )
Alexandru Condeescu
“Cu mijloace de expresie austere, stilizate și hieratice amintind de poetica asiatică a sugestiei și tăcerii, poeta reușește să comunice pregnant vibrația unui spațiu liric personal sensibil și bogat în nuanțe.” – Alexandru Condeescu ( Recomandare către U.S.R. )
Angelo Manitta
“La poesia di Eugenia Badila Karp, pur nella sua linearita espressiva, mostra una profondita concettuale e una carica interiore, propria dei giovani, che sanno esprimersi compiutamente pur nelle piccole scene.Le sue brvi liriche possono essere davvero paragonate a delle pitturr, in cui si specchia l’ animo umano.Il rispetto per la natura e il desiderio di un progresso umano interiore e di un’ aspirazione alla felicita sono tra i temi principali della sua poesia.” – Angelo Manitta, Presidente dell’Accademia Internazionale “ Il Convivio “ ( “Il Convivio”, 2005 )
Eugen Evu
“Într-o lume în care poezia și-a ars etapele mari, se pare că miniaturizarea, sau cum ar spune Doinaș, stilul reductiv, revine la un fel de ideogramă-cip, amintind parcă și de hajinii din tara Soarelui Răsare.
Eugenia Bădilă Karp rămâne loială, în mod structural, exprimării lapidare, filigranate, ungaretian, deoarece poezia e “un strigăt povestit”, așadar cum scrie chiar ea:
Și eu am fost un strigăt,
Și eu m-am vrut un semn
La umbra rădăcinii…
Ars poetica ei este “întâlnirea cu sinele”, sau eminescian-saphica “să-nvăț a muri, vreodată”…Sau odată ca niciodata, ori odinioară ca altcândva, altundeva, vreodată…Mitul, povestea personală a fiecăruia dintre noi, Cohello…Parafrazând, aș zice metrul sub-cuantic.Metaforele schițate, guașe, crochiuri, mai degrabă arată ascunzând.Și invers.
Caruselul este magic, este roata vieții și este centrifuga, și este labirintul răsturnat, ca Timpul Circular și iluzoriu mergând înainte, în realitate inversându-se…
Eugenia Bădilă Karp nu are cum ști reversul acestui bănuț melodios pe care i-l strecor printre cuvinte, ca să-i sporească Norocul…
Parcă Blandiana-mi spunea, tare de demult: ” Știi, Evule, e vorba de noroc”…Eu nu cred, dar dacă așa spuneau cei de care Eugenia scrie… !” – (Din prefața la volumul “Carusel”, 2007 )
Eugen Evu
“O poetică a labirintului, a porților ce se închid, deschizând altele, sau a unei oglinzi, pare a fi acest nou volum ” al geometriei iubirii “, al patosului…În cheie semiotică, este aici nuanțat conceptul antic de ” ghematrie ” și prin explorarea unui ” lexicon ” melodic, al melosului popular, în straie moderne, Eugenia Bădilă Karp este pe aceeași lungime de undă cu sinele și alter-ego-ul primelor cărți, așadar enunțul ei este o ars-poetica.
Cartea se paginează fluid-diafan, ” ochiul ” este fractalic, compus, se multiplică, porțile devin comunicante, “lacătele cad” – firul Ariadnei se face ” înșir’te mărgărite “, suntem în plin Basm, în care sufletul călătorește, inversând Timpul (durata proprie), încercând icaric să se smulgă și să zboare: orizontala crucii-orizontul, accede spre verticala zenitului, în fond una a răstignirii întru înviere prin Cuvânt.” – (Din prefața la volumul “Geometria iubirii”, 2011 )
Sorin Durdun
Fără a face parte din vreo grupare literară, fie ea avangardistă, (post)modernistă, fracturistă etc, Eugenia Bădilă Karp scrie o poezie a contrastelor. De aici şi asemănarea într-un fel cu poezia japoneză de unde aş spune că îşi trage seva. Lucrurile simple care uneori nouă nu ne spun mai nimic, poetei îi deschid orizonturi de meditaţie, de trăiri, de stări ce prin combinaţii, era să zic alchimice, poate că aşa şi este, fac ca cititorul să rezoneze la jocul cuvintelor. Un joc la care invitat fiind, te prinzi să-l joci până la ultima senzaţie la care te supune autoarea. „Al treilea ochi” este un volum de maturitate care ne propune un autor nesupus canoanelor, un autor care are ceva de spus în acest context mai puţin prielnic al poeziei noastre de azi.”- (Din prefața la volumul “Al treilea ochi”, 2014 )
Laurian Stănchescu
“Eugenia Bădilă Karp este un pelerin prin memoria cuvintelor, ridică așezări de cult în mijlocul lor pentru cititorii care îi urmează drumul. Poeta lasă în aceste temple o scriere sacră, un univers desprins din zilele creației, un fel de Evanghelie laică a cosmosului uman. Eugenia Bădilă Karp este ea însăși un alfabet străvechi prin care vorbește primul duh al lucrurilor, și-a înțeles menirea aspră de călăuză metafizică, este un spirit profetic și singuratic, uneori rătăcește prin pustia cunoașterii în căutarea meditației desăvârșite, alteori ajunge direct la această alchimie spirituală. Nichita Stănescu spunea că nu există clasament în poezie, în creație, drept urmare, Eugenia Bădilă Karp se regăsește în toate punctele cardinale ale cuvintelor care exprimă poezia.”- (Din prefața la volumul “Al optulea infinit”, 2019 )
http://www.arsdocendi.ro/t_carte.php?id_carte=643
Viorica Provian
“A vorbi despre Poezie înseamnă, cumva, a vorbi despre tine însuți: prin cuvântul plecat dintr-o inimă, ajungi la propria inimă.Prin cuvântul plecat dintr-un gând, la propriul gând.Prin stihul plecat dintr-un univers, la propriul univers.De aceea, întâlnirea cu volumul Eugeniei Bădilă Karp înseamnă o călătorie alături de poetă, împreună cu visul sublim al Tainei de dincolo de cuvânt.
Iar prima Poartă este a Cerului, unde “sufletul cântă,/Soarele colindă Pământul,/Stropi de iubire/Ni se revarsă în dar/De la Pruncul Iisus”.Prin această “poartă” se intră în Împărăția Iubirii, un Spatiu interior din care se revarsă Poezia, pentru că “Ii am pe Dumnezeu și Poezia/Altceva eu/Nu mai am”.
Dar “haina” poetică a cuvântului e greu de potrivit, și mărturisirea devine, prin ea însăși, o tulburătoare destăinuire: “Îmbrac și dezbrac /Cuvinte ,/ Garderoba mi-e veche;”, nevăzută și nedescoperită prin iubire pământească ci, mai degrabă, prin revelație.
Visul se desfășoară în spațiul dintre mare și stanci, dintre nisip și scoici, dintre palpabil și inefabil: “M-am oprit/Să-mi odihnesc/Valurile “, mereu într-o imagine a “castelului de nisip” unde Poeta-Castelana își caută visul unei Iubiri nepieritoare .
Drumul este lung și anevoios, ca orice Căutare.Este drumul spre noi înșine.Și până la venirea în Sine, sunt retrăite aducerile-aminte, dorurile din alte vieți, mereu aproape, vesnic depărtate: “Am incercat să sting dorul/În mare/Dar flacăra s-a întețit;/Mă dogorește iubirea,/Tăciune mi-e inima/Și te strig și mă strig/Am pus altoi pe inimă/Iubiri neîncepute….”.
Și dacă “Sufletul-catapeteasmă/se roagă/Între Veșnicie și Vremelnicie”, mereu la granița dintre Văzut și Nevăzut, versul Eugeniei Bădilă Karp apare liber și deslușit în expresie proprie, originală, în care simbolul și metafora se deschid spre cititor într-un “vals al orelor”, în “dansul șoaptelor inimii/…Și pașii mici/Și pașii mari/Intră în ritmul orei/Și ne oprim pe o stea/Și cerul ne valsează…”.
În acest “dans” e cuprinsă chemarea iubirii, în această armonie se aude cântecul unei primăveri cu “Zbor de verde/În cuvânt”, mereu într-o Lumină stelară, o lumină înaltă, dar și prinsă în vraja unui dor aflat “în firida” inimii, dintotdeauna “timid”, și mereu săgeată către iubirea -“ciută speriată”, dorită, așteptată.
Izvorul Poeziei rămăne Înaltul.Apele Cerului se desfac, se deschid, se cuceresc, pentru ca din ele să apară Lumina Iubirii:
“Sufletul din apă,/Sufletul din cer,/Sufletul din pământ/Picură în ochiul nevăzut/Ne vom aduna cu toții/Pe aceeași rază de lumină/Și vom sădi iubire/În grăuntele din apă,/Din cer și/Din pământ”.
Versurile Eugeniei Bădilă Karp ating aripile Îngerului din noi.Și cum s-ar putea altfel când se face o asemenea mărturisire?”- (Din prefața la volumul “Poezie de dragoste”, 2020 )
http://www.arsdocendi.ro/t_carte.php?id_carte=683
Maria Chirtoacă
“Volumul„ Culorile din adâncuri” e un adevărat imn dedicat iubirii universale, omului și pământului din care își extrage seva ca o plantă călătoare prin vreme și locuri. Ne surprind, ca de altfel, în toate cărțile Eugeniei Bădilă Karp, sentimente gingașe, frumoase, care înalță omenirea deasupra condiției umile impuse uneori de situații obiective, ori subiective. În cartea de față orele rebele „Se dezghioacă în amintiri” și sinele pășește în urma timpului, să se adăpostească în „umbrele/ Gândului”. Totul este ca într-un joc „De-a v-ați ascunselea” cu propriile cuvinte ( poezia „Rebele”). Îndrăgostită fără leac de poezie, autoarea își înalță sufletul la poarta cerului” și-i dă posibilitatea să cânte. Iubirea, una din temele principale ale volumului, este echivalentă cu nemurirea, idee exprimată prin metafora încolțirii: „Două inimi încolțesc / Într-un sâmbure de soare, /S-au vrut păsări,
s-au vrut valuri /Dar tot inimi au rămas/ Și tot cresc / În ritmul orei / Și acoperă iubirea / Și dospesc în nemurire.” ( poezia „Nemurire”). Aceeași metaforă e prezentă și în poezia „Se zidește”: „Citesc iubirea / Și fiecare gând de-al meu / Încolțește în gândul ei /Și-n fiecare gând se oglindește /Un cer/ Și-n fiecare cer/ Se zidește iubirea”.
Textele scurte, uneori constituite în vers alb și liber, alteori plăsmuite cu penița muiată în acuarela rimelor, frapează prin farmecul expresiei, prin opulența metaforică, dar și prin emoționanta profunzime a trăirilor.
Cartea este o salbă de tropi meșterită cu grijă de autoare. Cum am mai spus, locul de cinste îi revine metaforei, fie aceasta personificatoare, sau nu: „ Visul stă ascuns / Sub pleoapă și scrijelește / O iubire neîncepută”, „Mă abandonez în ochiul mării”, „Fericirea nu ia ostatic ochiul”, „Se zbate culoarea între început și sfârșit, „Să fiu toamna tâmplei mele,/ Să fiu vinul / Buzei tale”etc. În aceeași salbă strălucesc epitetele („Și toate visele mele / Sunt albastre și verzi” , „Am fost piatră de hotar/ Colțuroasă sau rotundă”, „Poezie cochetă, /Discretă, indiferentă”; comparațiile ( „M-am rezemat de iubirea ta / Așa cum primăvara /Se prelinge-n flori”, „Ieșeam din poezia ta/ Ca din ninsoare și din viscol”, „Toamna…/mă roagă să o strâng la piept/ Ca pe o inimă pribeagă”); antitezele („ Clipa crește, clipa scade”, „ Primul pas te arde/ Și ultimul te îngheață”); personificările („Cuvântul care a uitat/ Să atingă inima/ Nu are ochi”, „Fericirea doar plânge/ În palma timpului.”); repetițiile („Copy paste la povestea de ieri,/ Copy paste la povestea de astăzi, Copy paste la povestea de mâine”, „Oile păzesc furca și fusul stelelor…/Oile păzesc cuptorul grâului…/ Oile păzesc fluierul ciobanului”); enumerațiile ( Poezie/ de vară, de toamnă, /Arogantă, hoinară”); inversiunile ( „Rebele aduceri aminte”, „ Și câte vise avut-a și ea”).” – (Din prefața la volumul “Culorile din adâncuri”, 2021 )
George Robert Mitrache
Cu finețea și prețiozitatea unui bijutier meticulos, printr-o seducătoare ceremonie a lirismului veritabil, distinsa poetă Eugenia Bădilă Karp ne introduce în țesătura subtilă a unui bogat filigran literar-artistic, plin de vigoare și frumusețe, dar și a aspirației către acel clasicism spiritualizat, sustras efemerului sau banalului cotidian.
În acest volum de versuri, sugestiv intitulat “Dor, Doruleț…”, efervescența lăuntrică a autoarei este pusă adesea sub semnul romantic al bucolicului împropriat pe căi livrești, pentru a-i consolida autentica vocație a reveriei și a echilibrului, exprimată în somptuoase și diafane peisaje care dezvoltă teme fundamentale precum dragostea, dorul, exaltarea bucuriei de a trăi, reminiscențele purității sau ale inocenței, pitorescul naturii-al căror reflex îl aduc atât de puternic poemele sale: ” Astăzi te-am văzut primăvară/ De parcă ochii mei/ Fuseseră prizonieri/ Ai neculorilor;/ Doamne, câtă fericire picură/ În inima mea/ Că pot îmbrățișa/ Adierea de primăvară;/ Mi-e foame și mi-e sete/ Doar de verde/ Și sufletul meu/ E o floare/ În grădina ta. ” ( ” Grădina ta “).
Solidară cu monumentalitatea naturii, poeta toarnă în tiparele simțămintelor sale profunde tonalitățile ideatice printr-o stralucitoare gamă cromatică, în elogii fecunde care – pe căile sugestiei – au rolul de a stimula meditația: “Dintr-un grăunte de iubire/ A-nmugurit o viață/ Și-acest miracol/ Dăinuie în timp;/ E-un dar neprețuit/ Pentru care/ Aducem slavă/ Luminii fără de sfârșit. ” ( ” Miracol”).
Majoritatea poeziilor cuprinse în acest volum constituie pasionala izbucnire a sentimentelor autoarei, printr-o copleșitoare incandescență de o certă valoare artistică, prin caracterul său reflexiv – temă comună poeților romantici.
Expresii ale imensei capacități de vibrație, versurile Eugenia Bădilă Karp reprezintă o proiecție paradoxală către un plan existențial nefalsificat de conveniețe, prin revenirea la farmecul simplității și detașare de sufocanta artificializare a vieții moderne.
Efuziunile de primăvară și de toamnă, repetitivitatea sentimentului de dor și de iubire, suprapuse acelui cult parnasian al culorilor și al formelor perfecte, evidențiază invariabil preocuparea poetei pentru armonia imitativă și eliminarea rimelor, tocmai prin variația versului alb lansat de simboliști.
Cu ajutorul câmpurilor semantice ale termenilor – cheie sau cuvintelor-temă, autoarea ne conduce către eufonia sugestivă și aspirația spre puritate, accentuând latura artizană a concepției sale poetice. Poemele cuprinse în acest volum ne invită la reflecții asupra avatarurilor iubirii și asupra fragilității vieții, asupra limanului armoniei și dulcelui sentiment generat de natura care exprimă idealul prim și ultim al existenței. Serii de variațiuni asociază unor teme semnificative voluptatea întrepătrunderii omului cu natura, prin procedee literare ce reliefează candoarea spirituală și generozitatea avântului creator. – (Din prefața la volumul “Dor, Doruleț…”, 2023 )