scriitori romani

Proverbe si ghicitori – Vasile Adascalitei

 

Astăzi vă recomand la rubrica ” Carte frumoasă ” antologia ” Proverbe și ghicitori ” alcătuită de Vasile Adăscăliței (1929-2007), folclorist și eseist român.

 

Proverbele și ghicitorile sunt specii ale literaturii populare și transmit învățăturile, experiența și înțelepciunea înaintașilor noștri.

 

O culegere de proverbe românești  datează din anul 1800, proverbe culese de marele cărturar Iordache Golescu (1768-1848).

 

Proverbul este o scriitură metaforică în care sunt condensate învățături din viața familială, politică, economică, socială, culturală, etc.

 

Proverbele le putem privi ca pe niște mici lecții, sfaturi care nu ne deranjează să le primim și din care învățăm cu zâmbetul pe buze.

 

Putem spune că proverbele au caracter universal, întrucât, de-a lungul timpului, au colindat și colindă din om în om, din popor în popor și s-au adaptat și se adaptează în funcție de contextul social, economic, politic, cultural, etc.

 

Ghicitoarea, scriitură cu tâlc și enigmatică este născută, ca și proverbul, din același tumult de experiență și istețime al poporului.

 

Din studiile folclorice aflăm că s-a născut cu mult înaintea proverbului și reprezintă, ca și proverbul, un etalon al nevoii de cunoaștere și de menținere trează a spiritului.

 

Rostul ghicitorii este de a ne instrui și de a ne învăța precum și de a ne mândri cu istețimea și inteligența poporului nostru.

 

Proverbele și ghicitorile sunt crochiuri literare care întregesc adevărurile istorice ale epocilor trecute și sunt un bun de preț al literaturii noastre.

 

Acest tezaur nu va seca niciodată și ne va călăuzi spiritul, cugetarea și învățarea atât la nivel individual cât și la nivel colectiv, căci :

” Alta e a auzi și alta e a vedea. ”

și

” Bunătatea pânzei nu stă în înfloritură, ci în țesătură. ”

și

” Învățătura nu se cumpără pe bani. ”

 

Întotdeauna proverbele și ghicitorile vor fi leac și alinare în vremuri prezente și viitoare și nici nu bănuim ce dar minunat este ” Scrierea “.

 

” Arătură albă,
Sămânță neagră;
Cine poate
Acela seamănă. ” (Scrierea)

 

Cartea a fost editată de Editura Ion Creangă, în anul 1973, și v-o recomand cu căldură.

 

Lectură plăcută !

Efectul fluturelui – Doina Jela

 

Astăzi vă recomand la rubrica ” Carte frumoasă ” romanul ” Efectul fluturelui ” scris de Doina Jela (n. 1951), scriitoare de prestigiu a literaturii române postdecembriste, traducătoare, jurnalistă și editoare.

 

” Efectul fluturelui ” este un roman frescă socială care îmbină ca într-un joc de puzzle istoria colectivă și istoria unor personaje emblematice.

 

Este un roman al destăinuirilor (un colaj de istorisiri acoperind trei generații, din 1930 până în 2016) sub amprenta experimentelor politice totalitare : fascism, legionarism, antisemitism, comunism și anticomunism) și, totodată, un tulburător roman de iubire.

 

Personajul principal, Maria Stamatoiu, profesoară de istorie, se confesează naratoarei, fostă colegă de catedră. Într-o singură noapte își scanează eul țintuit într-un triunghi, de egoismul soțului, fost activist de partid, de o relație rece cu mama, fost deținut politic, și de o iubire pentru un bărbat, evreu obligat de securitate să părăsească România anilor 70.

 

Romanul ascunde și o taină în personajul Tatiana Pantazopol, mama Mariei, devenită cunoscută după revoluție ca succesoare a sociologului Dimitrie Gusti și martiră a represiunii comuniste.

 

Din lanțul de istorisiri încercăm să descifrăm taina: a fost sau nu Tatiana Pantazopol legionară sau poate spioană germană sau a ajutat la salvarea unor evrei în Basarabia?

 

Povestea e enigmatică și alunecoasă, se deschide și se închide sub trăirile și simțirile fiecărui personaj.

 

Titlul romanului și întreaga narațiune au la bază, și nu întâmplător, teoria haosului – efectul fluturelui.

 

Efectul fluturelui a fost studiat de matematicianul american Edward Norton Lorenz (1917-2008) care a demonstrat puterea unei acțiuni aparent minore dar cu un impact major.

 

Romanul ” Efectul fluturelui ” ne poartă pe aripile timpului și ne îndeamnă să descoperim dureri și speranțe înăbușite cu voie sau fără voie.

 

Cartea a fost editată de Editura Polirom, în anul 2018, și v-o recomand cu căldură.

https://www.polirom.ro/

 

Lectură plăcută !

 

 

Ziua Internationala a Poeziei

Astăzi, 21 martie, sărbătorim Ziua Internațională a Poeziei.

 

Ziua Internaționala a Poeziei a fost declarată de UNESCO în anul 1999.

 

Poezia ca și celelalte specii literare sunt Ambasadori Universali.

 

Poeții și scriitorii mențin aprinsă, de-a lungul veacurilor, flacăra culturii.

 

În mitologia greacă sunt slăvite nouă muze din care trei sunt și ale poeziei: Calliope, muza poeziei și a elocvenței, Erato, muza poeziei erotice și a elegiei, Euterpe, muza poeziei lirice și a muzicii.

 

Muzele poeziei erau ființe divine, sensibile și diafane care îl inspirau pe frumosul Apollo, zeu al muzicii și al artelor.

 

Fără muze, oamenii nu ar găsi inspirația creației și nu ar cunoaște frumusețea și puritatea artelor.

 

Poezia în limba greacă are sensul de ” facere ” sau ” creare ” și folosește un limbaj poetic aparte, abundă de figuri de stil, este picturală, muzicală și, indiferent de genul literar în care este scrisă, transferă cititorului trăiri intense.

 

Poezia este fructul celor mai alese simțiri, este mierea și nectarul cuvintelor.

 

Fără leac

 

Poezie cochetă,
Discretă, indiferentă;
Poezie de vară, de toamnă,
Arogantă, hoinară;
De iubire, regret,
Nespusă, nescrisă,
Ținută în piept…
Poezie leac
Pentru iubiri fără leac…

 

Poezia este taina sufletului și ochiului poetului și se dăruiește ofrandă cititorului.

 

Carusel

” Într-o lume în care poezia și-a ars etapele mari, se pare că miniaturizarea, sau cum ar spune Doinaș, stilul reductiv, revine la un fel de ideogramă-cip, amintind parcă și de hajinii din tara Soarelui Răsare.

 

Eugenia Bădilă Karp rămâne loială, în mod structural, exprimării lapidare, filigranate, ungaretian, deoarece poezia e “un strigăt povestit”, așadar cum scrie chiar ea:

 

Și eu am fost un strigăt,

Și eu m-am vrut un semn

La umbra rădăcinii…

 

Ars poetica ei este “întâlnirea cu sinele”, sau eminescian-saphica “să-nvăț a muri, vreodată”…Sau odată ca niciodata, ori odinioară ca altcândva, altundeva, vreodată…Mitul, povestea personală a fiecăruia dintre noi, Cohello…Parafrazând, aș zice metrul sub-cuantic.Metaforele schițate, guașe, crochiuri, mai degrabă arată ascunzând.Și invers.

 

Caruselul este magic, este roata vieții și este centrifuga, și este labirintul răsturnat, ca Timpul Circular și iluzoriu mergând înainte, în realitate inversându-se…

 

Eugenia Bădilă Karp nu are cum ști reversul acestui bănuț melodios pe care i-l strecor printre cuvinte, ca să-i sporească Norocul…

 

Parcă Blandiana-mi spunea, tare de demult: ” Știi, Evule, e vorba de noroc”…Eu nu cred, dar dacă așa spuneau cei de care Eugenia scrie… !

 

Căci, vorba ei:

” Viața ne alungă

Din poveste”

 

Se poate citi și de la dreapta spre stânga, de la răsadul de aripă spre semnul Phi.

 

Domnia ta, cetitorule, caută de află, rogu-te, singur astă vorbire în dodii.

 

Căci cartea e rodia și fructul acesta cu nenumărate straniu semințe, poate fi gustat numai tăiat, înjumătățit: în doi. ”

Eugen Evu

Al treilea ochi

” Fără a face parte din vreo grupare literară, fie ea avangardistă, (post)modernistă, fracturistă etc, Eugenia Bădilă Karp scrie o poezie a contrastelor. De aici şi asemănarea într-un fel cu poezia japoneză de unde aş spune că îşi trage seva. Lucrurile simple care uneori nouă nu ne spun mai nimic, poetei îi deschid orizonturi de meditaţie, de trăiri, de stări ce prin combinaţii, era să zic alchimice, poate că aşa şi este, fac ca cititorul să rezoneze la jocul cuvintelor. Un joc la care invitat fiind, te prinzi să-l joci până la ultima senzaţie la care te supune autoarea.

 

Poemul „Ultimul vals” cred că este exemplificator în a argumenta cele spuse: „Liniez viaţa pe caiet dictando/ Şi mâine voi da extemporal…/ Nu am învăţat nimic până acum/ Despre metafizica paşilor în tandem/ Voi aprinde luminile în sala iluziilor/ E ultimul vals.”

 

Poezia Eugeniei Bădilă Karp stă sub semnul jovialităţii şi al inefabilului, de aici şi farmecul pe care îl descoperim cu fiecare vers citit. Poeta este pătrunsă de nostalgia viziunilor, nimic din conceptul poematic nu pune accent pe forţa cuvântului, mizând astfel doar pe impactul imaginii. Pornind de la acest mod de a percepe lucrurile, pentru creator „cuvântul este orb”, în schimb cititorul este invitat să primească „cuminecătura din cuvânt”. Acest joc textual îţi dă senzaţia că participi alături de autor la misterul creaţiei. Este un fel de a te atrage în „capcana” propriilor tale vise.

 

Citind acest volum al Eugeniei Bădilă Karp descoperim cu mare uimire, mai ales la un poet al zilelor noastre, existenţa aproape obsedantă a cuvântului „dor”. Cuvânt care, folosit în poezie cu sensul de taină, mister, stare supremă aduce un plus de greutate întegii creaţii.

 

„Al treilea ochi” este un volum de maturitate care ne propune un autor nesupus canoanelor, un autor care are ceva de spus în acest context mai puţin prielnic al poeziei noastre de azi. ”

Sorin Durdun

 

Amintirea unui cânt

 

Îţi îmbrăţişez sufletul, apă…
Îţi îmbrăţişez sufletul, foc…
Fie ca noaptea şi ziua să încolţească
În al meu noroc;
Păsări cu aripi mari ca neliniştile mele
Au adus înserarea tăcerilor tale –
Ne iubim în amintirea unui cânt.

 

The memory of a song

 

I embrance your soul, water…
I embrance your soul, fire…
May the night and the day germinate
In my fortune;
Birds with big wings like my anxieties
Brought the night of your silence –
We love each other in the memory of a song.

Ziua Internationala a Scriitorilor

 

Astăzi, 3 martie, sărbătorim Ziua Internațională a Scriitorilor.

 

Ziua Internațională a Scriitorilor a fost adoptată în ianuarie 1986, la cel de-al 48-lea Congres internațional PEN Club.

 

PEN Club este o organizație internațională a scriitorilor (acronim: Poets, Essayists, Novelists) și a fost înființată în anul 1921 la Londra de către scriitoarea Catherine Amy Dawson-Scott.

 

Organizația a fost creată cu scopul protejării scriitorilor și a dreptului la liberă expresie, indiferent de naționalitate, etnie sau religie.

 

În anul 1923 s-a înființat PEN Clubul Român, avându-l printre inițiatori pe Liviu Rebreanu.

 

Din organizație au făcut parte Liviu Rebreanu, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Octavian Goga și mulți alți scriitori.

 

” Cultura este singurul mijloc de afirmare, și în fața omenirii de astăzi, și în fața istoriei. ”

Mircea Eliade

Geometria iubirii

 

” O poetică a labirintului, a porților ce se închid, deschizând altele, sau a unei oglinzi, pare a fi acest nou volum ” al geometriei iubirii “, al patosului…În cheie semiotică, este aici nuanțat conceptul antic de ” ghematrie ” și prin explorarea unui ” lexicon ” melodic, al melosului popular, în straie moderne, Eugenia Bădilă Karp este pe aceeași lungime de undă cu sinele și alter-ego-ul primelor cărți, așadar enunțul ei este o ars-poetica.

Cartea se paginează fluid-diafan, ” ochiul ” este fractalic, compus, se multiplică, porțile devin comunicante, “lacătele cad” – firul Ariadnei se face ” înșir’te mărgărite “, suntem în plin Basm, în care sufletul călătorește, inversând Timpul (durata proprie), încercând icaric să se smulgă  și să zboare: orizontala crucii-orizontul, accede spre verticala zenitului, în fond una a răstignirii întru înviere prin Cuvânt.”

Eugen Evu

Curtea primăverii

 

O primăvară și un început-
Culoarea înflorește
În primul zbor de floare
Și cerul se mărește
În ochiul fără ploaie,
Se-adună de prin crânguri
Artiști și cântărețe:
E mare bal diseară
La curtea primăverii.

Al optulea infinit

Al optulea infinit

Al optulea infinit

“Eugenia Bădilă Karp este un pelerin prin memoria cuvintelor, ridică așezări de cult în mijlocul lor pentru cititorii care îi urmează drumul. Poeta lasă în aceste temple o scriere sacră, un univers desprins din zilele creației, un fel de Evanghelie laică a cosmosului uman. Eugenia Bădilă Karp este ea însăși un alfabet străvechi prin care vorbește primul duh al lucrurilor, și-a înțeles menirea aspră de călăuză metafizică, este un spirit profetic și singuratic, uneori rătăcește prin pustia cunoașterii în căutarea meditației desăvârșite, alteori ajunge direct la această alchimie spirituală. Nichita Stănescu spunea că nu există clasament în poezie, în creație, drept urmare, Eugenia Bădilă Karp se regăsește în toate punctele cardinale ale cuvintelor care exprimă poezia.”
Laurian Stănchescu

 

Costumul de ieri

Nu sunt mai tristă
Decât noaptea
Care se deşiră;
E o stare suspendată
Într-un vârf de clepsidră.
Mă întreabă nisipul
Unde sunt urmele paşilor mei,
Răsucesc pe deget
Fuiorul timpului –
Încă mai cos
La costumul de ieri.

 

Fără aplauze

Şi fiecare toamnă care vine
Mă amăgeşte şi se joacă
Cu mine ;
E un păpuşar
Şi când spectacolul se termină
Eu mă retrag
Fără aplauze…

 

Atunci

Pune punct tăcerii tale –
Nu te mai juca cu virgulele,
Sunt ca nişte pumnale;
Uite, chiar şi din firul
De iarbă
Curge neliniştea;
De ce îl răneşti
Altădată stăteai aplecată
Lângă respiraţia lui
Şi îi vorbeai,
Îl alinai atunci
Când se înspăimânta
De toamnă. 

 

Oarecare

E miezul nopţii şi somnul
Nu mă lasă să dorm…
E o forfotă în gândurile mele,
Cineva mi le scormoneşte,
Se răsteşte la ele
Şi eu neputincios
Nu le pot ţine parte;
Păstrează cadenţa, strigă
Acel cineva…
Şi intru în rând
Lângă un gând oarecare.