Carusel

” Într-o lume în care poezia și-a ars etapele mari, se pare că miniaturizarea, sau cum ar spune Doinaș, stilul reductiv, revine la un fel de ideogramă-cip, amintind parcă și de hajinii din tara Soarelui Răsare.

 

Eugenia Bădilă Karp rămâne loială, în mod structural, exprimării lapidare, filigranate, ungaretian, deoarece poezia e “un strigăt povestit”, așadar cum scrie chiar ea:

 

Și eu am fost un strigăt,

Și eu m-am vrut un semn

La umbra rădăcinii…

 

Ars poetica ei este “întâlnirea cu sinele”, sau eminescian-saphica “să-nvăț a muri, vreodată”…Sau odată ca niciodata, ori odinioară ca altcândva, altundeva, vreodată…Mitul, povestea personală a fiecăruia dintre noi, Cohello…Parafrazând, aș zice metrul sub-cuantic.Metaforele schițate, guașe, crochiuri, mai degrabă arată ascunzând.Și invers.

 

Caruselul este magic, este roata vieții și este centrifuga, și este labirintul răsturnat, ca Timpul Circular și iluzoriu mergând înainte, în realitate inversându-se…

 

Eugenia Bădilă Karp nu are cum ști reversul acestui bănuț melodios pe care i-l strecor printre cuvinte, ca să-i sporească Norocul…

 

Parcă Blandiana-mi spunea, tare de demult: ” Știi, Evule, e vorba de noroc”…Eu nu cred, dar dacă așa spuneau cei de care Eugenia scrie… !

 

Căci, vorba ei:

” Viața ne alungă

Din poveste”

 

Se poate citi și de la dreapta spre stânga, de la răsadul de aripă spre semnul Phi.

 

Domnia ta, cetitorule, caută de află, rogu-te, singur astă vorbire în dodii.

 

Căci cartea e rodia și fructul acesta cu nenumărate straniu semințe, poate fi gustat numai tăiat, înjumătățit: în doi. ”

Eugen Evu